CUM SE RĂSPÂNDEȘTE VIRUSUL?
Răspândirea virusului BVD are loc în principal prin contactul nazal al animalelor infectate cu celelalte animale din ferma. Contactul cu animalele infectate de la fermele învecinate, la târguri sau expoziții și în timpul transportului facilitează răspândirea. Animalele pot fi infectate indirect prin contactul cu echipamente contaminate, cu animale din alte specii, inclusiv oi sau cu vizitatori ai fermei (inclusiv operatori insamantatori, nutritionisti, medici veterinari etc.).
Ce este un animal infectat tranzitoriu (TI)?
Atunci când bovinele sensibile (S) sunt expuse virusului, acestea devin infectate tranzitoriu (TI) pentru o perioadă de 2 până la 3 săptămâni. Majoritatea bovinelor adulte nu vor prezenta semne evidente de infectare. Odată ce animalele încep să producă anticorpi împotriva BVD, se recuperează rapid și câștigă imunitate pe viață la virus. Orice vițel născut din femele vindecate (R) va primi anticorpi maternali (MA) împotriva BVD prin colostru, care poate rămâne în fluxul sanguin al acestora până la 10 luni. După această perioadă, devine sensibil la virus și se poate infecta după expunere.
Atunci când animalele sensibile (S) sunt expuse virusului, devin infectate tranzitoriu (TI) pentru o perioadă de 2 până la 3 săptămâni. Adeseori, această infecție nu este asociată cu simptome evidente. Când animalele sunt infectate tranzitoriu cu BVD, sistemul lor imunitar recunoaște boala și răspunde, producând anticorpi. Rezultatele testului pentru virus la animalele TI sunt pozitive la momentul infectării, dar devin negative în termen de 3 săptămâni de la infectare. Odată ce animalele TI nu mai prezintă virusul, ele nu mai reprezintă o amenințare pentru restul animalelor din ferma. Majoritatea animalelor infectate persistent (PI) se nasc din vaci care au fost infectate tranzitoriu în primele 4 luni de gestație. De aceea, este important să protejați vacile împotriva infectării pe perioada gestatiei.
DE ȘTIUT!
Orice vițel născut din vaci vindecate (R) va primi anticorpi maternali (MA) împotriva BVD prin colostru, pot rămâne în fluxul sanguin până la 10 luni. După acest timp, devine susceptibil la virus și se poate infecta după expunere.
Ce este un animal infectat persistent (PI)?
Infecția persistentă apare atunci când o femelă este infectată cu BVD pentru prima dată în primele 4 luni de gestatie. Vițelul ei în dezvoltare se poate naște infectat persistent cu virusul și, ulterior, excreta cantități ridicate de virus. Animalele infectate persistent (PI) pot părea normale, dar reprezintă o sursă semnificativă de infecție în ferme. Rezultatele testelor pentru virus sunt întotdeauna pozitive.
Dacă o femelă neimunizata pentru BVD este gestantă atunci când se infectează tranzitoriu cu BVDv, virusul poate trece bariera placentara și poate afecta fătul aflat în dezvoltare. În timpul perioadei inițiale a gestației (zilele 0–40), fătul poate muri și se poate mumifica sau poate fi avortat. Dacă infecția apare la jumătatea gestatiei (zilele 40–120), înainte ca fătul să dezvolte un sistem imunitar funcțional, este posibil să nu poată recunoaște virusul ca fiind „străin” și să nu poată produce anticorpi pentru a elimina virusul. Acești viței se nasc infectați persistent (PI) cu BVDv, excreta cantități foarte mari de virus prin salivă, materii fecale, lapte, material seminal și alte secreții, pentru tot restul vieții. Dacă infecția apare la sfârșitul gestatiei (zilele 120–280), vițelul se poate naște slăbit sau cu malformații congenitale.
CARE SUNT SIMPTOMELE?
Problemele de fertilitate, cum ar fi avortul și infertilitatea, sunt semne ale infectiei cu BVDv, împreună cu un răspuns imun scăzut. Această imunitate scăzută face ca animalele infectate să fie vulnerabile la diverse alte boli. Dacă vaca este infectată în timpul gestației, va naște un vițel infectat persistent (PI), care va răspândi niveluri ridicate ale virusului la alte animale. Vițeii PI pot fi mici, slăbiți și bolnăvicioși, dar cel mai des par sănătoși și pot pătrunde nedetectați în turma.
De asemenea, la animalele PI, virusul BVD poate provoca Boala mucoaselor (MD) cu efect letal, animalele au diaree cu sange, febră și leziuni ale mucoasei în bucale, precum și ulcerații la nivelul botului, nasului, marginilor copitelor și fantei interdigitale. Aceste animale mor, de obicei, în cel mult 3 săptămâni.
La animalele de reproductie, efectul BVDV asupra embrionului/fetusului depinde de stadiul gestației în care are loc infectarea.
Consecințele infectării intre momentul montei până în ziua 120 a gestației:
- eșecul conceptiei,
- mortalitatea embrionilor,
- pierderea fătului,
- viței infectați persistent (PI).
Consecințele infectării după ziua 120 a gestației:
- avort,
- fătarea de viței morți,
- malformații fetale.
CUM PUNETI DIAGNOSTICUL PENTRU BVD?
Dacă observați orice simptom al BVD, cel mai bine este să discutați cu medicul veterinar, care vă va sfătui cu privire la acțiunea cea mai potrivită.
Cunoașterea situației referitoare la BVD este importantă pentru luarea deciziilor inteligente în ceea ce privește prevenirea și controlul BVD. Deoarece efectele BVD pot arăta similar cu cele ale multor alte boli, este posibil să nu vă dați seama că efectivul dvs. este infectat decât dacă faceți teste de diagnostic.
Dacă efectivul dvs. nu a mai fost testat pentru depistarea BVD și, în prezent, nu vaccinați junincile sau vacile împotriva BVD, cel mai bun punct de pornire este un test simplu de screening pentru a depista anticorpii împotriva virusului.
Mai multe informații despre metodele de diagnostic
Pe baza semnelor clinice, se poate pune un diagnostic inițial al infectiei cu BVDV. Cu toate acestea, de obicei, este necesară o confirmare din partea laboratorului. În acest scop, pot fi prezentate probe din organele fetușilor avortați sau ale animalelor moarte și se pot efectua examene de histopatologie, izolarea virusului și teste PCR. De cele mai multe ori, serologia este principalul instrument utilizat pentru diagnosticare. Principalele teste utilizate pentru măsurarea titrurilor de anticorpi sunt testul de neutralizare a virusului (VN) și ELISA. Primul este utilizat în principal în centrele de cercetare, în timp ce cel din urmă este alegerea preferată în centrele de diagnosticare. Titrarea anticorpilor poate fi efectuată pe probe de ser și pe probe de lapte de tanc.
Testele ELISA pentru detectarea antigenului sunt utilizate pe probe individuale de ser. Probele de sânge trebuie colectate înainte de aportul de colostru sau când animalul are mai mult de 6 luni, pentru a preveni interferența anticorpilor derivați maternal în detectarea antigenului. Tehnicile PCR nou dezvoltate pot fi aplicate și pentru detectarea antigenului viral în probele de ser, dar pot fi aplicate și eșantioanelor de lapte de tanc. Recent, a fost dezvoltat un nou test individual care poate detecta antigenul viral chiar și după aportul de colostru, în probele prelevate din tesutul auricular( din cartilajul urechii). Acest test ar putea fi o soluție pentru a depăși problemele de interferență asociate cu anticorpii derivați maternal.
CUM SE CONTROLEAZĂ BVD LA BOVINE?
Îndepărtarea animalelor PI va reduce cantitatea de virus care circulă în efectiv. Însă acest lucru nu este suficient. Virusul poate rămâne circulant in interiorul fermei prin animalele infectate tranzitoriu, după îndepărtarea unui animal PI. Important, dacă vacile nu sunt protejate pe perioada gestației, infecția tranzitorie în primele 4 luni de sarcină poate duce la fătarea de viței PI în viitor.
Cea mai eficientă abordare pentru controlul BVD în cadrul unei ferme este de a testa și elimina purtătorii (PI), de a proteja vacile gestante și de a fi vigilenți în ceea ce privește biosecuritatea. Fermele care au păstrat animale PI reprezintă o amenințare majoră pentru combaterea bolii in fermele învecinate.
Dacă planificați un program de control al BVD pentru efectivul dvs., totul începe cu o bună înțelegere a modului în care evolueaza boala și a instrumentelor pe care le avem la dispoziție pentru a o controla.